Art. 9. - Art. 9: Măsurători şi metodologii - Directiva 2360/12-nov-2025 privind monitorizarea şi rezilienţa solului (Directiva privind monitorizarea solului)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 9: Măsurători şi metodologii
(1)Statele membre stabilesc numărul şi amplasarea punctelor de prelevare prin aplicarea metodologiei prevăzute în anexa II partea A.
În sensul primului paragraf, Comisia furnizează statelor membre hărţi relevante ale descriptorilor solului, punctele de prelevare iniţiale şi datele relevante în legătură cu punctele de prelevare colectate în cadrul studiilor LUCAS anterioare privind solul.
(2)După determinarea numărului şi a amplasării punctelor de prelevare şi înainte de efectuarea anchetei prin eşantionare, statele membre notifică Comisiei orice eventuală nevoie de sprijin în ceea ce priveşte prelevarea de probe pe teren şi analiza solului, precum şi orice alte nevoi în legătură cu ancheta prin eşantionare.
Comisia evaluează nevoile şi stabileşte nivelul adecvat de sprijin în coordonare cu statele membre în cauză.
În cazul în care Comisia oferă sprijin în temeiul prezentului alineat, statul membru în cauză adaptează ancheta prin eşantionare în consecinţă. Statul membru în cauză şi Comisia stabilesc printr-un acord scris modalităţile practice pentru un astfel de sprijin.
În cazul în care Comisia oferă sprijin pentru eşantionarea pe teren, statul membru în cauză se asigură că Comisia poate efectua prelevarea de probe de sol in situ.
(3)Statele membre, precum şi Comisia, în cazul în care aceasta acordă sprijin în temeiul alineatului (2), în conformitate cu acordul scris menţionat la al treilea paragraf de la alineatul menţionat, efectuează măsurători ale solului prin prelevarea de probe de sol în punctele de prelevare menţionate la alineatul (1) şi colectează, prelucrează şi analizează date, după cum este relevant, pentru a determina următoarele:
a)valorile descriptorilor solului care figurează în anexa I;
b)dacă este cazul, valorile descriptorilor suplimentari ai solului menţionaţi la articolul 7 alineatul (7).
Statele membre sunt exonerate de obligaţia de a preleva probe de sol din solul impermeabilizat şi din zonele care au făcut obiectul îndepărtării solului.
Statele membre pot exclude zonele care nu sunt expuse riscului de salinizare de la măsurarea conductivităţii electrice menţionate în anexa I partea A şi informează Comisia în acest sens, oferind o explicaţie.
Prelevarea de probe de sol in situ se efectuează în conformitate cu criteriile minime pentru metodologia privind anchetele prin eşantionare pe teren prevăzute în anexa II partea A punctul 2.
Pentru descriptorii contaminării solului care figurează în anexa I partea C, statele membre pot limita punctele de prelevare la un subset relevant al numărului total de puncte de prelevare determinat în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol.
Pentru descriptorul privind pierderea biodiversităţii solului care figurează în anexa I partea C, statele membre efectuează măsurători în cel puţin 5 % din numărul total de puncte de prelevare determinat în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol.
(4)Cu condiţia ca datele să fi fost colectate în cursul aceluiaşi ciclu de monitorizare în care a fost efectuată ancheta prin eşantionare şi în conformitate cu metodologiile menţionate în partea A punctul 2 şi partea B din anexa II, măsurătorile solului care se efectuează de către statele membre, în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, pot consta, după caz, în măsurători efectuate de:
a)statele membre, în conformitate cu reţelele de monitorizare a solului şi cu anchetele privind solul existente la nivel naţional sau subnaţional;
b)statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional;
c)actori privaţi, organizaţii de cercetare şi alte părţi, dacă există.
Pentru efectuarea primelor măsurători ale solului, menţionate la alineatul (8), ciclul de colectare a datelor menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat începe la 16 decembrie 2024, în măsura în care datele respective sunt disponibile.
(5)Statele membre colectează, prelucrează şi analizează datele pentru a determina valorile indicatorilor privind impermeabilizarea solului şi îndepărtarea solului care figurează în anexa I partea D.
(6)Statele membre aplică următoarele:
a)metodologiile de determinare sau estimare a valorilor descriptorilor solului, prevăzute în anexa II partea B;
b)criteriile metodologice minime pentru determinarea valorilor indicatorilor privind impermeabilizarea solului şi îndepărtarea solului, prevăzute în anexa II partea C;
c)orice cerinţe stabilite de Comisie în conformitate cu alineatul (13) de la prezentul articol.
Statele membre pot să aplice alte metodologii decât cele care figurează la primul paragraf literele (a) şi (b) de la prezentul alineat cu condiţia să fie disponibile funcţii de transfer validate, astfel cum se prevede în anexa II partea B coloana a patra.
(7)Statele membre se asigură că laboratoarele, sau părţile contractate de laboratoare care efectuează măsurătorile solului care se realizează de către statele membre în conformitate cu alineatul (3), aplică practici ale sistemului de gestionare a calităţii în conformitate cu standardul EN ISO/IEC-17025 sau cu alte standarde echivalente acceptate la nivelul Uniunii sau la nivel internaţional şi beneficiază de personal calificat corespunzător printr-o formare adecvată şi au acces la infrastructura, echipamentele şi produsele necesare pentru efectuarea de măsurători ale solului.
Atunci când evaluează conformitatea cu practicile sistemului de gestionare a calităţii, statele membre pot considera suficientă deţinerea unei singure acreditări pentru oricare dintre metodologiile de determinare a valorilor descriptorilor solului prevăzute în anexa II partea B.
Statele membre se asigură că laboratoarele, sau părţile contractate de laboratoare care efectuează măsurători ale solului care se realizează de către statele membre în conformitate cu alineatul (3), dau dovadă de competenţe în ceea ce priveşte analiza măsuranzilor relevanţi prin:
a)participarea la programe de testare a competenţei care acoperă metodele de analiză la niveluri ale concentraţiei reprezentative pentru programele de monitorizare a solului, dacă sunt disponibile;
b)analizarea materialelor de referinţă reprezentative pentru probele de sol prelevate care conţin niveluri adecvate ale concentraţiei, dacă sunt disponibile.
Prezentul alineat se aplică Comisiei în cazul în care Comisia efectuează măsurători ale solului în conformitate cu alineatele (3) şi (4).
(8)Statele membre, precum şi Comisia, în cazul în care aceasta oferă sprijin în temeiul alineatului (2), se asigură că primele măsurători ale solului se efectuează până la 17 decembrie 2030.
(9)Statele membre se asigură că se efectuează noi măsurători ale solului la fiecare şase ani, în cadrul unei campanii de prelevare de probe sau ca parte a unui program continuu de prelevare de probe în perioada de şase ani relevantă.
(10)Prin derogare de la alineatul (9) de la prezentul articol, statele membre pot decide, înainte de cea de a doua campanie de prelevare de probe, precum şi înainte de campaniile ulterioare, să nu efectueze noi măsurători ale solului pentru un descriptor al solului, pe o parte a teritoriului lor sau pe întregul lor teritoriu, dacă este rezonabil şi justificat să se preconizeze, pe baza datelor colectate anterior în temeiul prezentului articol şi al articolelor 6, 7 şi 8, precum şi a utilizării dovezilor ştiinţifice, inclusiv a modelelor predictive privind solul, susţinute de o cantitate statistic semnificativă de date de pe teren în ceea ce priveşte acoperirea geografică şi temporală, că valoarea unui astfel de descriptor al solului nu a evoluat în mod semnificativ, de la ultimul ciclu de monitorizare, în ceea ce priveşte incertitudinea măsurătorii. Statele membre notifică Comisiei orice astfel de decizie fără întârzieri nejustificate.
Derogarea prevăzută la primul paragraf nu se aplică în privinţa efectuării de măsurători ale solului pentru acelaşi descriptor pe parcursul a două campanii consecutive de prelevare de probe.
(11)La fiecare ciclu de monitorizare, statele membre stochează, pentru cel puţin două cicluri de monitorizare, un subset reprezentativ de probe de sol în arhive de sol dedicate. Statele membre pot decide să nu stocheze probe de sol din regiunile lor ultraperiferice.
În cazul în care stochează probe de sol în arhivele lor de sol dedicate, statele membre stabilesc condiţiile de acces la aceste probe de sol şi de utilizare a acestora.
În cazul în care statele membre decid să transfere un subset reprezentativ al probelor lor de sol către arhiva de sol dedicată a Comisiei, Comisia asigură transferul respectiv. Statele membre şi Comisia stabilesc modalităţile practice privind expedierea respectivelor probe de sol şi condiţiile de acces şi de utilizare a acestora. Comisia transmite statelor membre toate rezultatele verificărilor suplimentare ale parametrilor relevanţi sau ale unei viitoare analize a noilor parametri emergenţi. Comisia stochează probele de sol în conformitate cu protocolul său de arhivare.
(12)Statele membre se asigură că valorile indicatorilor privind impermeabilizarea solului şi îndepărtarea solului sunt actualizate cel puţin la fiecare trei ani, pe baza informaţiilor disponibile.
(13)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 21 pentru a modifica anexa II partea B în vederea adaptării metodologiilor de referinţă menţionate în aceasta din urmă la progresele ştiinţifice şi tehnice, în special în cazul în care valorile descriptorilor solului pot fi determinate prin produsele de teledetecţie a solului menţionate la articolul 6 alineatul (4).