Nou Decizia (PESC) 2025/2506/08-dec-2025 privind o măsură de asistenţă în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea sprijinirii forţelor armate ale Côte d'Ivoire
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2025
Decizia (PESC) 2025/2506/08-dec-2025 privind o măsură de asistenţă în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea sprijinirii forţelor armate ale Côte d'Ivoire
Dată act: 8-dec-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) şi articolul 41 alineatul (2),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate,
întrucât:
(1)Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1) se instituie Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanţarea de către statele membre a acţiunilor Uniunii în cadrul politicii externe şi de securitate comune (PESC) în vederea menţinerii păcii, a prevenirii conflictelor şi a consolidării securităţii internaţionale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP este utilizat pentru finanţarea unor măsuri de asistenţă cum ar fi acţiuni de consolidare a capacităţilor statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale legate de chestiuni militare şi de apărare.
(1)Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului din 22 martie 2021 de instituire a Instrumentului european pentru pace şi de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/528 (JO L 102, 24.3.2021, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2021/509/oj).
(2)Regiunile nordice ale patru ţări de coastă din Golful Guineei, şi anume Ghana, Côte d’Ivoire, Benin şi Togo, se confruntă cu deteriorarea condiţiilor de securitate în contextul crizei care afectează centrul regiunii Sahel.
(3)Având în vedere deteriorarea mediului de securitate, consolidarea forţelor armate este un element important pentru a permite şi a sprijini eforturile de stabilizare în Côte d’Ivoire. În acest context şi recunoscând faptul că situaţia necesită un răspuns integrat, asigurarea păcii şi a securităţii pe termen lung în Côte d’Ivoire rămâne o prioritate-cheie pentru Uniune.
(4)La 3 august 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/1599 (2) prin care s-a instituit iniţiativa Uniunii Europene pentru securitate şi apărare în sprijinul ţărilor vest-africane din Golful Guineei, şi anume Benin şi Ghana, în cadrul politicii de securitate şi apărare comune (PSAC) (denumită în continuare "iniţiativa"). La 25 septembrie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/2066 (3) prin care s-a instituit, de asemenea, iniţiativa şi în Côte d’Ivoire şi Togo. La 11 decembrie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/2786 (4) privind lansarea iniţiativei. Obiectivul strategic al iniţiativei este de a acorda ţărilor vest-africane din Golful Guineei în care iniţiativa este instituită asistenţă pentru dezvoltarea capabilităţilor adecvate în cadrul forţelor lor de securitate şi apărare pentru a limita presiunea exercitată de grupările armate teroriste şi a răspunde acestei presiuni.
(2)Decizia (PESC) 2023/1599 a Consiliului din 3 august 2023 privind o iniţiativă a Uniunii Europene pentru securitate şi apărare în sprijinul ţărilor vest-africane din Golful Guineei (JO L 196, 4.8.2023, p. 25, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/1599/oj).
(3)Decizia (PESC) 2023/2066 a Consiliului din 25 septembrie 2023 de modificare a Deciziei (PESC) 2023/1599 privind o iniţiativă a Uniunii Europene pentru securitate şi apărare în sprijinul ţărilor vest-africane din Golful Guineei (JO L 238, 27.9.2023, p. 141, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2066/oj).
(4)Decizia (PESC) 2023/2786 a Consiliului din 11 decembrie 2023 privind lansarea Iniţiativei Uniunii Europene pentru securitate şi apărare în sprijinul ţărilor vest-africane din Golful Guineei (JO L, 2023/2786, 12.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2786/oj).
(5)La 29 aprilie 2024, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2024/1248 (5) prin care s-a instituit o măsură de asistenţă în cadrul IEP în vederea sprijinirii forţelor armate ale Côte d’Ivoire.
(5)Decizia (PESC) 2024/1248 a Consiliului din 29 aprilie 2024 privind o măsură de asistenţă în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea sprijinirii forţelor armate ale Côte d’Ivoire (JO L, 2024/1248, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1248/oj).
(6)În iunie 2025, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate a primit o cerere din partea Côte d’Ivoire pentru ca Uniunea să acorde asistenţă suplimentară forţele armate ale Côte d’Ivoire pentru achiziţionarea de echipamente şi servicii esenţiale pentru consolidarea capabilităţilor lor operaţionale de securizare a frontierelor terestre şi de combatere a grupărilor armate nestatale care destabilizează ţara şi întreaga regiune a Africii de Vest.
(7)Măsurile de asistenţă urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile şi cerinţele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special respectarea Poziţiei comune 2008/944/PESC a Consiliului (6), precum şi în conformitate cu normele de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor finanţate în cadrul IEP.
(6)Poziţia comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie şi echipament militar (JO L 335, 13.12.2008, p. 99, ELI: http://data.europa.eu/eli/compos/2008/944/oj).
(8)Consiliul îşi reafirmă hotărârea de a proteja, a promova şi a respecta drepturile omului, libertăţile fundamentale şi principiile democratice şi de a consolida statul de drept şi buna guvernanţă în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu Declaraţia universală a drepturilor omului şi cu dreptul internaţional, în special cu dreptul internaţional al drepturilor omului şi cu dreptul internaţional umanitar,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1: Instituire, obiective, domeniu de aplicare şi durată
(1)Se instituie o măsură de asistenţă în beneficiul Côte d’Ivoire (denumită în continuare "beneficiarul"), care să fie finanţată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare "măsura de asistenţă").
(2)Măsura de asistenţă are următoarele obiective:
a)să consolideze cooperarea în materie de securitate şi apărare dintre Uniune şi Côte d’Ivoire;
b)să contribuie la consolidarea capacităţilor de securitate şi de apărare generale ale forţelor armate ale Côte d’Ivoire pentru a proteja integritatea teritorială şi suveranitatea Côte d’Ivoire şi populaţia sa civilă împotriva ameninţărilor interne şi externe.
(3)Pentru a atinge obiectivele stabilite la alineatul (2), măsura de asistenţă finanţează următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forţă letală:
a)echipamente de obţinere de informaţii, de supraveghere şi de recunoaştere;
b)paraşute individuale de luptă.
Măsura de asistenţă finanţează, de asemenea, materiale şi servicii conexe, inclusiv formare tehnică pentru utilizarea echipamentului furnizat, după caz.
(4)Durata măsurii de asistenţă este de 42 de luni de la data adoptării prezentei decizii.
Art. 2: Dispoziţii financiare
(1)Valoarea de referinţă financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistenţă este de 20 000 000 EUR.
(2)Toate cheltuielile se gestionează în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 şi în concordanţă cu normele de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor finanţate în cadrul IEP.
Art. 3: Acorduri cu beneficiarul
(1)Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (denumit în continuare "Înaltul Reprezentant") încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea cerinţelor şi condiţiilor stabilite prin prezenta decizie, ca o condiţie pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistenţă.
(2)Acordurile menţionate la alineatul (1) includ dispoziţii care obligă beneficiarul să asigure:
a)respectarea de către unităţile forţelor armate ale Côte d’Ivoire, sprijinite în cadrul măsurii de asistenţă, a dreptului internaţional relevant, în special a dreptului internaţional al drepturilor omului şi a dreptului internaţional umanitar;
b)utilizarea corectă şi eficientă a activelor furnizate în cadrul măsurii de asistenţă în scopurile pentru care au fost furnizate;
c)întreţinerea adecvată a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistenţă pentru a asigura posibilitatea de utilizare şi disponibilitatea operaţională a acestora pe durata ciclului lor de viaţă;
d)faptul că niciun activ furnizat în cadrul măsurii de asistenţă nu va fi pierdut sau transferat către alte persoane sau entităţi decât cele identificate în respectivele acorduri.
(3)Acordurile menţionate la alineatul (1) includ dispoziţii cu privire la suspendarea şi încetarea sprijinului acordat în cadrul măsurii de asistenţă în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligaţiilor prevăzute la alineatul (2).
Art. 4: Punere în aplicare
(1)Înaltul Reprezentant este responsabil cu asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509, cu normele de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor finanţate în cadrul IEP şi cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea şi identificarea măsurilor şi controalelor necesare în vederea măsurilor de asistenţă din cadrul IEP.
(2)Punerea în aplicare a activităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (3) este efectuată de Défense Conseil International (DCI Group).
Art. 5: Monitorizare, control şi evaluare
(1)Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligaţiilor prevăzute la articolul 3. Monitorizarea respectivă se desfăşoară pentru a asigura cunoaşterea contextului şi a riscurilor de încălcare a obligaţiilor prevăzute la articolul 3 şi pentru a contribui la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internaţional al drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar de către unităţile forţelor armate ale Côte d’Ivoire sprijinite în cadrul măsurii de asistenţă.
(2)Controlul ulterior expedierii echipamentelor şi materialelor se efectuează după cum urmează:
a)verificarea livrării, prin care certificatele de livrare IEP sunt semnate de forţele utilizatorului final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;
b)raportarea, prin care beneficiarul raportează anual cu privire la activităţile desfăşurate cu echipamentele, materialele şi serviciile furnizate în cadrul măsurii de asistenţă şi cu privire la inventarul bunurilor desemnate până când o astfel de raportare nu va mai fi considerată necesară de către Comitetul politic şi de securitate (COPS);
c)vizite la faţa locului, prin care beneficiarul acordă Înaltului Reprezentant şi auditorilor IEP acces pentru a efectua controlul la faţa locului şi auditurile IEP, la cerere.
(3)Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la încheierea măsurii de asistenţă pentru a aprecia dacă măsura de asistenţă a contribuit la atingerea obiectivelor menţionate la articolul 1 alineatul (2).
Art. 6: Raportare
Pe durata punerii în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistenţă, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsurile de asistenţă informează periodic comitetul instrumentului înfiinţat prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuţia veniturilor şi cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informaţii cu privire la furnizorii şi subcontractanţii implicaţi.
Art. 7: Suspendare şi încetare
(1)COPS poate decide să suspende integral sau parţial punerea în aplicare a măsurii de asistenţă în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.
(2)COPS poate recomanda încetarea măsurii de asistenţă de către Consiliu.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 2025.
Pentru Consiliu Preşedintele R. STOKLUND |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 9 decembrie 2025