Decizia BCE/2025/37/18-nov-2025 privind aprobarea volumului emisiunii de monede metalice în 2026 ((UE) 2025/2419)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
Decizia BCE/2025/37/18-nov-2025 privind aprobarea volumului emisiunii de monede metalice în 2026 ((UE) 2025/2419)
Dată act: 18-nov-2025
Emitent: Comitetul Executiv Al Bancii Centrale Europene
COMITETUL EXECUTIV AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 128 alineatul (2),
având în vedere Decizia (UE) 2015/2332 a Băncii Centrale Europene din 4 decembrie 2015 privind cadrul procedural pentru aprobarea volumului emisiunii de monede metalice euro (BCE/2015/43) (1), în special articolul 2 alineatul (9),
(1)JO L 328, 12.12.2015, p. 123, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2015/2332/oj.
Întrucât:
(1)Banca Centrală Europeană (BCE) are dreptul exclusiv de a aproba volumul emisiunii de monede metalice de către statele membre a căror monedă este euro (denumite în continuare "state membre din zona euro").
(2)Cele 20 state membre din zona euro, precum şi Bulgaria, care va adopta moneda euro ca monedă unică începând cu data de 1 ianuarie 2026, au transmis BCE solicitările lor privind aprobarea volumului emisiunii de monede metalice prevăzut pentru 2026, însoţite de note explicative privind metodologia de prognozare. Unele dintre aceste state membre din zona euro au furnizat şi informaţii suplimentare privind monedele de circulaţie, atunci când aceste informaţii au fost disponibile şi considerate importante de către statele membre din zona euro în cauză pentru a fundamenta solicitarea aprobării.
(3)Întrucât dreptul statelor membre din zona euro de a emite monede metalice euro este supus aprobării de către BCE a volumului emisiunii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Decizia (UE) 2015/2332 (BCE/2015/43), volumele aprobate de BCE nu pot fi depăşite de statele membre din zona euro în cursul anului 2026 fără aprobarea prealabilă a BCE.
(4)În conformitate cu articolul 2 alineatul (9) din Decizia (UE) 2015/2332 (BCE/2015/43), întrucât nu este necesară o modificare a volumului solicitat al emisiunii de monede metalice, Comitetul executiv are competenţa de a adopta prezenta decizie cu privire la solicitările anuale de aprobare a volumului emisiunii de monede metalice pentru 2026 transmise de statele membre din zona euro şi de Bulgaria,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1: Definiţii
În sensul prezentei decizii se aplică definiţiile prevăzute la articolul 1 din Decizia (UE) 2015/2332 (BCE/2015/43).
Art. 2: Aprobarea volumului emisiunii de monede metalice euro prevăzut pentru 2026
BCE aprobă volumul emisiunii de monede metalice euro de către statele membre din zona euro prevăzut pentru 2026, astfel cum se descrie în tabelul următor:

Volumul de monede metalice euro aprobat pentru emisiune în 2026

Monede de circulaţie

Monede de colecţie

(care nu sunt destinate circulaţiei)

Volumul emisiunii de monede metalice

[milioane EUR]

[milioane EUR]

[milioane EUR]

Belgia

56,00

0,30

56,30

Bulgaria

163,64

0,63

164,27

Germania

354,50

203,50

558,00

Estonia

9,00

0,33

9,33

Irlanda

35,96

0,50

36,46

Grecia

149,90

0,68

150,58

Spania

259,42

40,00

299,42

Franţa

282,00

60,00

342,00

Croaţia

61,75

0,43

62,18

Italia

254,25

4,15

258,40

Cipru

6,10

0,01

6,11

Letonia

8,50

0,20

8,70

Lituania

12,00

0,55

12,55

Luxemburg

13,00

0,40

13,40

Malta

7,60

12,00

19,60

Ţările de Jos

24,00

1,00

25,00

Austria

106,23

176,11

282,34

Portugalia

29,90

1,40

31,30

Slovenia

20,00

1,00

21,00

Slovacia

26,00

3,30

29,30

Finlanda

10,00

5,00

15,00

Total

1 889,75

511,49

2 401,24

Art. 3: Producerea de efecte
Prezenta decizie produce efecte de la data notificării sale către destinatari.
Art. 4: Destinatari
Prezenta decizie se adresează statelor membre a căror monedă este euro şi Bulgariei.
-****-
Adoptată la Frankfurt pe Main, 18 noiembrie 2025.

Preşedinta BCE

Christine LAGARDE

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 28 noiembrie 2025