Nou Decizia 2467/01-dec-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor în ceea ce priveşte modificarea anexei la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Decizia 2467/01-dec-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor în ceea ce priveşte modificarea anexei la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor
Dată act: 1-dec-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 91 şi articolul 100 alineatul (2), coroborate cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Tratatul de instituire a Comunităţii transporturilor (1) (denumit în continuare "TCT") a fost aprobat în numele Uniunii prin Decizia(UE) 2019/392 a Consiliului (2). Acesta a intrat în vigoare la 1 mai 2019.
(1)JO L 278, 27.10.2017, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2017/1937/oj.
(2)Decizia (UE) 2019/392 a Consiliului din 4 martie 2019 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de instituire a Comunităţii transporturilor (JO L 71, 13.3.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2019/392/oj).
(2)Comitetul director regional al Comunităţii transporturilor înfiinţat în temeiul TCT (denumit în continuare "Comitetul director") a fost creat pentru administrarea şi punerea în aplicare corespunzătoare a TCT.
(3)În temeiul articolului 30 din TCT, Comitetul director are competenţa să stabilească regulile aplicabile Secretariatului permanent al Comunităţii transporturilor (denumit în continuare "Secretariatul permanent"). În temeiul articolului 35 din TCT, Comitetul director este împuternicit să adopte bugetul Comunităţii transporturilor şi normele de reglementare financiară aferente.
(4)În cursul reuniunii sale care se va desfăşura la 4 decembrie 2025, Comitetul director urmează să adopte o decizie de modificare a normelor care se aplică Secretariatului permanent atunci când achiziţionează pe cont propriu bunuri, lucrări sau servicii, astfel cum este prevăzut în anexa la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor din 15 decembrie 2022 privind procedura revizuită pentru execuţia bugetului şi pentru prezentarea şi auditarea conturilor aplicabilă Comunităţii transporturilor ("Decizia nr. 2022/02 a Comitetului director").
(5)Este oportun să se stabilească poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului director, întrucât decizia comitetului respectiv va produce efecte juridice.
(6)Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea proiectului de decizie ataşat la prezenta decizie, deoarece acesta va simplifica normele actuale care reglementează achiziţiile publice ale anumitor bunuri şi servicii simple şi cu valoare redusă efectuate de Secretariatul permanent, fapt necesar pentru buna funcţionare continuă a Secretariatului permanent.
(7)Prin urmare, poziţia Uniunii în cadrul Comitetului director ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie ataşat,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor instituit prin Tratatul de instituire a Comunităţii transporturilor (denumit în continuare "Comitetul director") în ceea ce priveşte modificarea anexei la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director, se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului director ataşat la prezenta decizie.
Art. 2
Reprezentanţii Uniunii din cadrul Comitetului director pot conveni cu privire la modificări tehnice minore ale poziţiei menţionate la articolul 1, fără să mai fie necesară o nouă decizie a Consiliului.
Art. 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 1 decembrie 2025.

Pentru Consiliu

Preşedintele

K. KALLAS

ANEXA I:PROIECT
DECIZIE Nr. 2025/.. din... de modificare a anexei la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor
COMITETUL DIRECTOR REGIONAL AL COMUNITĂŢII TRANSPORTURILOR,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii transporturilor (1), în special articolul 24 alineatul (1) şi articolul 35,
(1)JO UE L 278, 27.10.2017, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2017/1937/oj.
având în vedere Decizia nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor din 15 decembrie 2022 privind procedura revizuită pentru execuţia bugetului şi pentru prezentarea şi auditarea conturilor, aplicabilă Comunităţii transporturilor,
întrucât:
(1)Actuala anexă la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor, nu abordează în mod explicit cazurile în care dispoziţii relevante privind achiziţiile publice de bunuri, lucrări sau servicii sunt absente sau nespecifice.
(2)Procedurile de achiziţii publice pentru anumite bunuri şi servicii simple şi cu valoare redusă necesită un cadru mai simplu şi mai eficient pentru a asigura o punere în aplicare eficace.
(3)Este imperativ să se consolideze cadrul privind achiziţiile publice pentru a se facilita executarea procedurilor de achiziţii publice în temeiul Tratatului de instituire a Comunităţii transporturilor, asigurându-se în acelaşi timp competitivitatea, transparenţa şi egalitatea de tratament în procesul de achiziţii publice,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Art. 1
- Anexa la normele financiare şi procedurile de audit aplicabile Comunităţii transporturilor, adoptate în temeiul Deciziei nr. 2022/02 a Comitetului director regional al Comunităţii transporturilor, se modifică după cum urmează:
1.în secţiunea 3, se adaugă următorul punct:
"4.2.Procedura de achiziţii publice simplificată pentru bunurile şi serviciile cu valoare redusă
Pentru achiziţiile publice de bunuri şi servicii simple, directe şi curente, care includ, dar nu se limitează la închirierea de spaţii, serviciile de restaurant, traducerea, închirierea de echipamente şi achiziţionarea de articole, pentru care volumul exact şi momentul livrării pot fi definite de la început şi atunci când valoarea totală estimată nu depăşeşte 20 000 EUR (fără TVA), se aplică o procedură de achiziţii publice simplificată.
Această procedură constă în:
(a)colectarea a cel puţin trei oferte de la furnizori eligibili;
(b)evaluarea ofertelor pe baza unor factori-cheie, cum ar fi preţul şi capacitatea de a furniza serviciile sau bunurile;
(c)atribuirea contractului şi finalizarea acestuia printr-un ordin de achiziţie sau printr-un contract direct simplificat.
Această procedură simplificată asigură o consultare adecvată a pieţei, reducând în acelaşi timp sarcinile administrative. Se păstrează o evidenţă a ofertelor colectate şi a procesului de evaluare pentru a permite o pistă de audit adecvată şi pentru a asigura transparenţa procesului."
2.se adaugă următoarea secţiune:
"5.- Secţiunea 4:

5.1.

În cazurile în care prezenta anexă nu conţine dispoziţii explicite, se aplică normele şi principiile prevăzute în Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE (2), cu adaptările necesare.

"
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.
Adoptată la...,......2025.

Pentru Comitetul director regional

Preşedintele

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 8 decembrie 2025