Art. 1. - Articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text: - Decizia 2157/17-oct-2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/1447 de aprobare a evaluării Planului pentru Ucraina
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 27 Octombrie 2025
Art. 1
Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 se modifică după cum urmează:
1.Articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 1: Aprobarea evaluării Planului pentru Ucraina
Pe baza criteriilor prevăzute la articolul 18 din Regulamentul (UE) 2024/792, se aprobă evaluarea de către Comisie a Planului pentru Ucraina, astfel cum a fost modificat prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2157 a Consiliului (*1). Reformele şi proiectele de investiţii descrise în Planul modificat pentru Ucraina, măsurile şi calendarul pentru monitorizarea şi punerea în aplicare a Planului pentru Ucraina, inclusiv etapele calitative şi cantitative, precum şi modalităţile prin care Comisia, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Curtea de Conturi Europeană şi, după caz, Parchetul European pot obţine acces deplin la documentele şi datele subiacente sunt prevăzute în anexa la prezenta decizie.
(*1)Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2157 a Consiliului din 17 octombrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/1447 de aprobare a evaluării Planului pentru Ucraina (JO L, 2025/2157, 27.10.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/2157/oj)."
2.La articolul 2, se adaugă următorul alineat:
"(4) În temeiul articolului 7 din Regulentul (UE) 2024/792, se pune la dispoziţia Ucrainei, de către Suedia către Mecanismul pentru Ucraina, a unei contribuţii financiare suplimentare, sub formă de sprijin nerambursabil, corespunzătoare echivalentului în euro a cuantumului de 750 000 000 SEK, la cursul de schimb oficial la momentul transferului contribuţiei.
Contribuţia financiară suplimentară menţionată la primul paragraf al prezentului alineat se execută în conformitate cu normele şi condiţiile aplicabile cuantumului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol."
3.Anexa se înlocuieşte cu textul cuprins în anexa la prezenta decizie.