Decizia 2047/29-sept-2025 de stabilire a poziţiei care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
Decizia 2047/29-sept-2025 de stabilire a poziţiei care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor
Dată act: 29-sept-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 50 alineatul (2),
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare "Acordul de retragere") a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (2) şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
(1)JO L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.
(2)Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 29, 31.1.2020, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2020/135/oj).
(2)În temeiul articolului 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (3), care face parte integrantă din Acordul de retragere, Comitetul mixt înfiinţat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din acord (denumit în continuare "Comitetul mixt") este împuternicit să adopte decizii de modificare a anexelor relevante la Cadrul Windsor prin adăugarea unor acte ale Uniunii recent adoptate care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor, dar care nu modifică şi nici nu înlocuiesc actele Uniunii enumerate în anexele la Cadrul Windsor.
(3)Declaraţia comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene şi a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 (JO L 102, 17.4.2023, p. 87).
(3)Regulamentul (UE) 2024/3015 al Parlamentului European şi al Consiliului (4) este un act al Uniunii recent adoptat care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor şi care ar trebui să fie adăugat în anexa 2 la Cadrul Windsor. Aceasta nu se aplică articolului 36 din regulamentul menţionat.
(4)Regulamentul (UE) 2024/3015 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind interzicerea pe piaţa Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forţată şi de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 (JO L, 2024/3015, 12.12.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/3015/oj).
(4)Cu ocazia următoarei sale reuniuni, Comitetul mixt ar trebui să adopte, în temeiul articolului 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor, o decizie de adăugare a acestui act al Uniunii recent adoptat, cu excepţia articolului 36 din actul respectiv, în anexa 2 la Cadrul Windsor.
(5)Este oportun să se stabilească poziţia care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
-****-
Art. 1
Poziţia care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înfiinţat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare "Comitetul mixt") este prevăzută în proiectul de decizie a Comitetului mixt ataşat la prezenta decizie.
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 29 septembrie 2025.

Pentru Consiliu

Preşedintele

M. BODSKOV

ANEXĂ:PROIECT DECIZIA NR..../2025 A COMITETULUI MIXT ÎNFIINŢAT PRIN ACORDUL PRIVIND RETRAGEREA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE
din...
de adăugare a unui act al Uniunii recent adoptat în anexa 2 la Cadrul Windsor
COMITETUL MIXT,
având în vedere Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare "Acordul de retragere"), în special articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (2),
(1)JO L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.
(2)Declaraţia comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene şi a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înfiinţat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 (JO L 102, 17.4.2023, p. 87).
Întrucât:
(1)-Articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor împuterniceşte Comitetul mixt înfiinţat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul de retragere (denumit în continuare "Comitetul mixt") să adopte decizii de adăugare a actelor Uniunii care au fost recent adoptate şi care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor în anexele relevante la Cadrul Windsor.
(2)În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune şi pentru Regatul Unit. Uniunea şi Regatul Unit pun în aplicare astfel de decizii care au acelaşi efect juridic ca şi Acordul de retragere.
(3)Regulamentul (UE) 2024/3015 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) este un act al Uniunii recent adoptat care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor şi care ar trebui să fie adăugat în anexa 2 la Cadrul Windsor. Aceasta nu se aplică articolului 36 din regulamentul respectiv,
(3)Regulamentul (UE) 2024/3015 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind interzicerea pe piaţa Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forţată şi de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 (JO L, 2024/3015, 12.12.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/3015/oj).
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
- Art. 1
Regulamentul (UE) 2024/3015 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind interzicerea pe piaţa Uniunii a produselor realizate utilizând muncă forţată şi de modificare a Directivei (UE) 2019/1937, cu excepţia articolului 36 din actul respectiv, se adaugă la punctul 47 "Altele" din anexa 2 la Cadrul Windsor.
- Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.
-****-

Adoptată la...,....

Pentru Comitetul mixt

Copreşedinţii

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 8 octombrie 2025