Art. 19. - Art. 19: Procedura de adoptare a recomandărilor - Decizia 2024/09-oct-2025 privind regulamentul de procedură al comitetului menţionat la articolul 145 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 10 Octombrie 2025
Art. 19: Procedura de adoptare a recomandărilor
(1)După ce a verificat cererea de recomandare şi a examinat cazul în conformitate cu articolul 7, secretariatul permanent transmite cererea preşedintelui şi membrilor comitetului. Preşedintele constată că dosarul a fost finalizat, după ce a solicitat, dacă este necesar, măsuri de verificare sau de investigare complementare.
(2)Procedura în faţa comitetului în legătură cu o cerere de recomandare se iniţiază atunci când comitetul a ajuns la concluzia că elementele de probă din dosar sunt suficiente pentru a-i permite să stabilească o încadrare juridică preliminară a conduitei şi se consideră închisă odată ce comitetul a notificat recomandarea sa ordonatorului de credite care sesizează cazul comitetului sau ordonatorul de credite care sesizează cazul comitetului şi-a retras cererea de recomandare.
(3)În principiu, comitetul depune eforturi pentru a transmite recomandările sale ordonatorilor de credite care au prezentat cazul într-un termen rezonabil de la iniţierea procedurilor, ţinând seama de necesitatea de a asigura respectarea dreptului de a fi ascultat.