Art. 2. - Decizia 1957/18-sept-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere reunit în configuraţia ''Comerţ'', constituit prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, în ceea ce priveşte reducerea şi eliminarea taxelor vamale

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2025
Art. 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.