Art. 9. - Art. 9: Tratament specific - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 9: Tratament specific
(1)Asocierea ţine seama de diversitatea TTPM în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi capacitatea acestora de a beneficia pe deplin de cooperarea regională şi de integrarea regională prevăzute la articolul 7.
(2)Pentru TTPM izolate se stabileşte un tratament specific.
(3)Pentru a le permite TTPM izolate să depăşească obstacolele structurale şi de altă natură aflate în calea dezvoltării lor, tratamentul specific ţine seama de dificultăţile specifice pe care acestea le întâmpină, printre altele, la stabilirea volumului asistenţei financiare şi a condiţiilor aferente acesteia.
(4)Saint-Pierre şi Miquelon este considerat ca fiind un TTPM izolat.