Art. 83. - Art. 83: Eligibilitatea pentru finanţare teritorială - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 83: Eligibilitatea pentru finanţare teritorială
(1)Autorităţile publice din TTPM sunt eligibile pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut în prezenta decizie.
(2)Sub rezerva acordului autorităţilor din TTPM în cauză, următoarele entităţi şi organisme sunt, de asemenea, eligibile pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut în prezenta decizie:
a)agenţii publice sau semipublice active la nivel local, naţional şi regional, ministere sau autorităţi locale din TTPM şi, în special, instituţiile financiare şi băncile de dezvoltare ale acestora;
b)societăţi şi întreprinderi din TTPM şi din cadrul unor grupuri regionale;
c)societăţi şi întreprinderi dintr-un stat membru, pentru a li se permite, în plus faţă de contribuţia proprie, să întreprindă proiecte productive într-o ţară sau într-un teritoriu de peste mări;
d)intermediari financiari din TTPM sau din Uniune, care promovează şi finanţează investiţii private în TTPM; şi
e)actori ai cooperării descentralizate şi alţi actori neguvernamentali din TTPM şi din Uniune, pentru a li se permite să întreprindă proiecte şi programe economice, culturale, sociale şi educative în TTPM, în cadrul cooperării descentralizate prevăzute la articolul 12.