Art. 8. - Art. 8: Participarea la grupările europene de cooperare teritorială - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 8: Participarea la grupările europene de cooperare teritorială
În aplicarea articolului 7 alineatele (1), (2) şi (3) din prezenta decizie, iniţiativele de cooperare sau alte forme de cooperare presupun, de asemenea, faptul că autorităţile guvernamentale, organizaţiile regionale şi subregionale, autorităţile locale şi, după caz, alte organisme sau instituţii publice şi private, inclusiv prestatorii de servicii publice, dintr-o ţară sau dintr-un teritoriu de peste mări pot participa la o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT), sub rezerva normelor şi a obiectivelor activităţilor de cooperare prevăzute în prezenta decizie şi în Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (20), precum şi în conformitate cu regimul aplicabil statului membru cu care are legături ţara sau teritoriul de peste mări în cauză.
(20)Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) (JO L 210, 31.7.2006, p. 19).