Art. 65. - Art. 65: Măsuri sanitare şi fitosanitare - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 65: Măsuri sanitare şi fitosanitare
În cadrul asocierii, cooperarea în domeniul măsurilor sanitare şi fitosanitare vizează:
(a)facilitarea comerţului dintre Uniune şi TTPM în ansamblu şi dintre TTPM şi ţările terţe, protejând în acelaşi timp sănătatea sau viaţa oamenilor, animalelor şi plantelor în conformitate cu Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare ("Acordul SPS al OMC");
(b)abordarea chestiunilor care ţin de comerţ, apărute ca urmare a aplicării măsurilor sanitare şi fitosanitare;
(c)asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte măsurile sanitare şi fitosanitare aplicabile în schimburile comerciale dintre Uniune şi TTPM;
(d)promovarea armonizării măsurilor cu standardele internaţionale, în conformitate cu Acordul SPS al OMC;
(e)sprijinirea participării efective a TTPM în organizaţiile care stabilesc standardele sanitare şi fitosanitare internaţionale;
(f)promovarea consultărilor şi a schimburilor între TTPM şi institutele şi laboratoarele europene;
(g)instituirea şi consolidarea capacităţii tehnice a TTPM de a pune în aplicare şi de a monitoriza măsuri sanitare şi fitosanitare;
(h)promovarea transferului tehnologic şi a schimbului rapid de informaţii în domeniul măsurilor sanitare şi fitosanitare.