Art. 45. - Art. 45: Restricţii cantitative şi măsuri cu efect echivalent - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 45: Restricţii cantitative şi măsuri cu efect echivalent
(1)Uniunea nu aplică importului de produse originare din TTPM restricţii cantitative sau măsuri cu efect echivalent.
(2)Alineatul (1) nu exclude posibilitatea ca importurilor, exporturilor sau tranzitului de mărfuri să li se aplice interdicţii sau restricţii care sunt justificate din motive de moralitate publică sau de ordine publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor, de protecţie a patrimoniului artistic, istoric sau arheologic naţional, de conservare a resurselor naturale epuizabile sau de protecţie a proprietăţii industriale sau comerciale.
(3)Interdicţiile sau restricţiile menţionate la alineatul (2) nu constituie în niciun caz un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată ori o restricţie disimulată a comerţului.