Art. 6. - Decizia 1/04-aug-2025 a Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova privind trecerea la o nouă etapă a deschiderii pieţelor în ceea ce priveşte sectorul roamingului în reţelele publice de comunicaţii mobile şi modificarea anexei XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicaţii) la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte [2025/2020]

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 6 Octombrie 2025
Art. 6
(1)În cazul în care au apărut sau riscă să apară pentru oricare dintre părţi dificultăţi economice, societale sau de mediu grave, de natură sectorială sau regională, susceptibile să persiste, în legătură cu tratamentul acordat în temeiul articolului 1, partea în cauză poate lua măsuri de salvgardare corespunzătoare în ceea ce priveşte tratamentul acordat în temeiul articolului 1, în condiţiile şi conform procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatele (1)-(6).
(2)Aceste măsuri de salvgardare sunt restricţionate cu privire la domeniul de aplicare şi durata lor la ceea ce este strict necesar pentru a remedia situaţia în sectorul sau regiunea în cauză. Se acordă prioritate acelor măsuri care afectează cel mai puţin funcţionarea acordului.