Wolters Kluwer, Revizuirea
Revizuirea
Revizuirea (art. 509 alin 1. pct 1 cpc)
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se tinde la schimbarea unei hotărâri judecătoreşti în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Revizuirea vizează starea de fapt reţinută în hotărâre în urma judecăţii şi se poate exercita împotriva oricărei hotărâri care soluţionează fondul.
Revizuirea este o cale de atac de:
- retractare (se judecă de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată) ;
- nesuspensivă de executare (nu suspendă de drept executarea hotărârii definitive).
Revizuirea prevăzută de art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă priveşte situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Proceduri legale prezentate sub formă de diagrame interactive, cu ajutorul cărora puteți verifica pas cu pas cum ar trebui să procedaţi într-un caz dat.
Află mai multe despre Fluxuri.
Doresti o prezentare?Contactează-ne!
Pas: Comunicarea hotărârii judecătoreşti
În principiu, revizuirea poate fi formulată împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul şi în care exista una din situaţiile de excepţie expres prevăzute de lege.
Posibilitatea formulării unei cereri de revizuire se naşte, tot ca regulă, prin primirea de către parte a hotărârii judecătoreşti pronunţată într-una din situaţiile de excepţie prevăzute de lege.
Pas: Există motive de revizuire?
Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Prima ipoteză vizează situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra ceva ce nu s-a cerut de reclamant (apelant, recurent) prin cererea de chemare în judecată, prin cererea reconvenţională sau în orice alt mod. Instanţa s-a pronunţat asupra unor aspecte străine de voinţa părţii.
A doua ipoteză vizează situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia sau unor capete de cerere.
A treia ipoteză vizează situaţia în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv o valoare mai mare sau o întindere diferită de ceea ce s-a arătat în cerere.