Wolters Kluwer, Raportarea ONRC privind beneficiarii reali

Fluxuri
Stare:  Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2019 până la: 1 Februarie 2021
Autor:

Raportarea ONRC privind beneficiarii reali

Raportarea ONRC privind beneficiarii reali

Dispoziţiile Legii nr. 129/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare de la data de 21 iulie 2019) introduc noţiuni noi, precum beneficiarul real care, în sensul actului normativ, este orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.

Conform acestor prevederi legale sunt stabilite atribuţii noi în sarcina Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, care va organiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

Departamentul Juridic Departamentul Juridic Obligaţii declarative entităţi supuse raportării beneficiarilor reali Termen Implementarea de proceduri interne Depunere declaraţie la ONRC Format Sancţiuni Raportarea ONRC privind beneficiarii reali Aplicabilitate Definiţia beneficiarilor reali Raportorul Raportorul Obligaţii declarative şi de evidenţa Entitatea raportoare Entitatea raportoare Registrul beneficiarilor reali Evidenta entităţilor raportoare

Pas: Raportarea ONRC privind beneficiarii reali

O raportare periodică şi obligatorie implementată de Legea 129/20190020 şi în vigoare începând cu data de 21 iulie 2019.

Pas: Aplicabilitate

Se aplică persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

art. 19 alin. (1) din Legea 129/2019