Wolters Kluwer, Ajutorul public judiciar

Fluxuri
Stare:  În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2025
Autor:

Ajutorul public judiciar

Ajutorul public judiciar_asistenţa judiciară

Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Solicitant Solicitant Proces în curs/Declanşarea unui proces Cerere de acordare ajutor public judiciar Cerere de reexaminare Instanţa Instanţa Încheiere motivată Refuz acordare ajutor public judiciar Orice persoană Orice persoană Sesizare

Pas: Proces în curs/Declanşarea unui proces

Ajutorul poate fi acordat atât într-o procedură contencioasă, cât şi într-o procedură necontencioasă.

Ajutorul se poate acorda pentru ambele faze ale procesului civil sau numai pentru una dintre ele.

Se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale.

Conform art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

- plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;

- plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

- plata onorariului executorului judecătoresc;

- scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.

Instanţa poate acorda ajutorul public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi persoanelor juridice fără scop lucrativ, cu sediul în România, numai atunci când, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, fără a justifica un interes personal, acestea acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. În acest caz, ajutorul public judiciar se poate acorda când instanţa apreciază că, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a acestor persoane juridice fără scop lucrativ, costurile procesului ar fi de natură să le afecteze în mod semnificativ activitatea curentă.

(art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008).

Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.

(art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008).

Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

Ajutorul public judiciar se acordă şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, prin raportare la veniturile realizate şi cheltuielile dovedite, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România (art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008).

Prin urmare, condiţia principală a acordării ajutorului este starea materială a solicitantului şi a familiei acestuia, stare în funcţie de care se apreciază necesitatea acordării acestuia. Însă, aceasta nu este suficientă, ci se apreciază în funcţie şi de costurile procedurilor extrajudiciare, prejudiciare sau judiciare, dacă solicitantul ajutorului ar trebui să le acopere el însuşi, integral sau parţial (a se vedea comentariul la art. 90 C. pr. civ.).

Prin excepţie, potrivit art. 81 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se acordă independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită.

La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum:

- salarii;

- indemnizaţii;

- onorarii;

- rente;

- chirii;

- profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea,

- precum şi sumele datorate în mod periodic pentru satisfacerea unor necesităţi de bază, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere ( art. 9 din O.U.G. nr. 51/2008).

Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale până la un nivel care să îi permită să facă faţă costurilor procesului (art. 10 din O.U.G. nr. 51/2008)

Pas: Cerere de acordare ajutor public judiciar

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanţei competente pentru soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competenţa instanţei de executare.

În cazul în care instanţa competentă nu se poate stabili potrivit art. 11 alin. (1), competentă este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul.

Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale

La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate instanţa va informa părţile despre posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a ajutorului public judiciar, precum şi despre condiţiile şi formele concrete în care acesta poate fi solicitat şi acordat. (art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008).

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind:

- obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar;

- identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale;

- precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată.

Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 alin. (2).

Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente (art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008).

Potrivit art. 13, ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

Cererea se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet decât cel care a soluţionat cauza pe fond.

Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14. De la data comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.