CASUNEANU Costel și alț. , Legea anticoruptiei din 1-ian-2009, Wolters Kluwer

Comentarii
Publicare: Legea anticoruptiei
Dată bază legală: 1 Decembrie 2008
Autori:

Legea anticoruptiei din 1-ian-2009, Wolters Kluwer

Autori:

Comentariu la articolul 1 din Legea anticoruptiei

Comentariu

1.

Destinatarii Legii nr. 78/2000. Conform art. 1, Legea nr. 78/2000 se aplică următoarelor categorii de persoane:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice. Potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 7/2004, funcţia publică constă în ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale; persoanele care exercită funcţii publice sunt acele persoane fizice care au atribuţii şi responsabilităţi derivând din activitatea desfăşurată în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice, în scopul transpunerii în practică a competenţelor ce le revin, conform legii;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact